Vrei limuzină?** ProSport îți prezintă cea mai la modă opțiune: Audi A6

Redactor:
Andru Nenciu
Vrei limuzină?** ProSport îți prezintă cea mai la modă opțiune: Audi A6
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce întâlnești un Audi, rămâi încântat de noua cunoștință.
Te ispitește, îți sucește mințile, iar propriul autoturism ți se
pare… Adică nici nu ți mai pare, pentru că rămâi cu gândul la
noul bolid pe care l-ai condus, l-ai testat sau doar ai suspinat
lângă una dintre oglinzile sale. Rostești un simplu „A!” și cobori
cu picioarele pe pământ. Dar dacă ai buzunarele doldora de bani,
atunci imposibilul devine posibil când ți-a căzut cu tronc noul
A6!

Dar dacă tot am început cu banii, inserăm fugitiv prețurile și apoi
trecem la amănunte mai siropoase. Modelele pe benzină costă între
47.000 de euro și 57.000 de euro, iar cele pe motorină se cifrează
între 42.000 de euro și 55.000 de euro. Mult… puțin… nu aveți
decât să le încercați.

Înlocuiește salonul
de masaj

Schimbăm registrul. Odată cu noul A6, al șaptelea din generația sa,
Audi revoluționează clasa superioară, cu multe inovații tehnice și
cu construcțiile ușoare de aluminiu. În interior, te simți un mic
prinț (prințesele vin singure) dintr-o epocă viitoare și dacă ești
îndrăgostit de bolizi, în noul A6 poți chiar să dormi liniștit, să
mănânci cu atenție (ai grijă să nu pătezi!) sau să te simți ca
într-o discotecă luxoasă.
Habitaclul spațios continuă stilul designului exterior, iar
elementul său predominant este o inserție decorativă, care
înconjoară șoferul și partenerul din dreapta – așa-numitul
wrap-around. Banchetele din față au, la cerere, funcție de
ventilație și masaj, iar luminile bordului te fac să-ți dorești să
te ascunzi sub mantia nopții cât mai repede.

Limuzină, mai scundă
ca Elton

Pentru că designul exterior creează senzația unei feline accelerând
și decelând prin traficul de seară. Bine, să nu prinzi, spre
exemplu, intervalul orar 19-20:00 pe la Răzoare. Atletic și elegant
în același timp, A6 are cam cinci metri lungime, aproape cât un
semicerc de handbal, și 1,87 lățime. Dar numai 1,46 înălțime, puțin
mai scundă ca Elton, fostul fotbalist al Stelei. Ce-i drept, cam
greu să o parchezi pe la AFI Cotroceni, desigur, din cauza lățimii.
În rest…Fața? Îți ia privirea! Expresia marcantă este subliniată de
farurile opționale cu LED-uri, iar „chipul” pare că-ți face cu
ochiul la orice semnalizare. Dacă v-am băgat în ceață, încă un
motiv să o încercați.

După
preferință: motorină sau benzină

Cum e motorul? Noul Audi A6 pornește cu cinci motorizări, două pe
benzină și trei TDI. Intervalul de putere este între 177 CP și 300
CP. Puțin mai târziu urmează să apară Audi A6 hibrid – acesta
combină puterea unui V6 cu consumul unui motor în patru cilindri.
Audi trimite în ring noul A6 cu cinci motorizări puternice și
ultraeficiente în patru și șase cilindri. Cele două motoare pe
benzină și cele trei pe motorină au între 130 kW (177 CP) și 220 kW
(300 CP). Dacă o cumperi, ai grijă unde o parchezi. Te-ar durea
fiecare zgârietură.

Propulsie:

ª Livrabil cu motor de patru și de șase cilindri, la început două
motoare pe benzină și trei TDI
ª Motor dezvoltat 2.0 TDI cu 130 kW (177 CP), emisii CO2 129
g/km
ª V6 TDI cu cilindree de 3.0 litri, 150 kW, emisii CO2
13,7g/km
ª Hibrid A6 sportiv cu 180 kW (245 CP)
ª Cutie manuală, Multitronic și S tronic ca transmisie
ª Patru cilindri cu tracțiune față, V6 dotare serie sau opțional cu
propulsor quattro și diferențial mediu cu roată cu coroană dințată,
opțional diferențial sport pentru distribuire variabilă a forțelor
pe roțile din spate

Capacitatea portbagajului unui Audi A6 este 530
litri

1.575 de kilograme cântărește A6 2.0 TDI

Cel
mai economic motor

Motorul cel mai economic din program este 2.0 TDI. Coroborat cu
cutia de viteze manuală, acesta se mulțumește în medie cu 4,9 litri
carburant la 100 km, echivalentul de dioxid de carbon de 129 g/km.
Mai târziu va urma modelul Audi A6 hibrid. Motorul său TFSI și
electromotorul asigură cu randamentul de 180 de kW (245 CP) o
propulsie sportivă. Consumul mediu este de numai 6,2 litri la 100
km (valoare preliminară).

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat…
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită:
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare…
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Albert Duro a ajuns de nerecunoscut! Transformare incredibilă a fostului jucător de la Steaua
Albert Duro a ajuns de nerecunoscut! Transformare incredibilă a fostului jucător de la Steaua
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit.
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit. "Mulțumesc pentru mesaje, sunt..."
×